..........

In librarie. Standul cu carti despre succesul in viata si afaceri, imi aduce aminte de o intamplare recenta - Meeting. Luni, la 11 - ora este convenabila pentru toata lumea. Cafeaua umple cu energie fiecare replica: intrebari despre weekend-ul abia trecut, cuvinte apreciative la adresa unui tricou cu imprimeu nemaivazut, iar glumele alcatuite in graba, amana cat se poate de mult, inceputul unei zile de lucru, plictisitoare ca toate celelalte. Cu mainile incrucisate si privirea urmarind fuga unui gandacel pe masa, astept sa se consume vesela parte introductiva... Aaaa, foarte frumos a iesit lucrarea, nu ma satur s-o privesc, imi zice mieros “moderatorul” acestei intalniri... chiar ne bucuram c-o sa lucram iar impreuna... Elanul laudativ pare sa nu-i treaca si deodata, schimband tonul pe un registru grav si nerabdator, intreaba... Iti place scenariul pe care l-am ales noi? Cat timp ti-ar lua?... Macar asa, orientativ?... Toate privirile, indreptate spre mine, tradeaza asteptarea unui raspuns precis, formulat repede si fara ocolisuri... Aha! Alt siretlic cules dintr-o cartulie... ma gandesc... mai intai, insisti pe lauda excesiva si oarecum neintemeiata, cu scopul de a ma imobiliza intr-un spatiu proiectat de tine, ca apoi, raspunsurile mele rotunjite de autocenzura si rostite in forma asta, in aer, sa ramana drept invariabile, iar frumusica de langa tine, sa le noteze repede in caietul de sarcini sau, daca spun direct, ca scenariul e prost, atunci vei crede, laolalta cu toti ceilalti, ca am devenit infatuat, pe masura ce mi-ai confirmat, atat de staruitor, reusita primei lucrari si nicidecum, ca scenariul acesta are vreun cusur, dar nu-ti voi da prilej pentru aceasta satisfactie... - Pot sa va ajut cu ceva?... aud o voce subtirica.... Da, caut ghidul turistic al Siriei!... Urmati-ma, va rog!

.........

Pe la mijlocul lui iunie, de pe rafturile galanteriei din centru, dispareau pe rand, toate parfumurile barbatesti cu nume consacrate de seducatori rusi “Sasha” si “Aliosha”, sampoanele mai frumos mirositoare, periutele de dinti, oglinjoarele si pieptenii - tot ce insemna, in acceptiunea flacailor ramasi in sat, cheia sau daca nu, macar o punte spre inima unei femei. Oferta magazinului era insa redusa pentru cei de la facultati sau pentru cei ce colindau cu trenul nemarginitul teritoriu sovietic, acumuland neverosimile experiente cu femei de toate neamurile si stiind, ca acestea apreciau foarte mult stilul, isi cumparau in drum spre casa, blugi si adidasi de firma, si cateun parfum strain, iar daca inceputul verii ii prindea in sat, mergeau pana la Bender sau Chisinau pentru innoirea vestimentara, astfel, ultima sambata din iunie, la club, atat pentru astia, cat si pentru ceilalti, devenea prilej de prezentare a stilului personal ales: de la camasi inflorate si descheiate de la gulere in jos, cu 3 sau chiar 4 nasturi, pantaloni evazati, prinsi in curele soldatesti, pantofi cu toc, pieptanaturi cu carare pe mijloc, la frizuri de nou tip, adidasi bulgaresti, ginsi “Rifle” sau “Avis”, cu buzduganele la fermoare si tricouri, pe care se citeau mandru, numele unor formatii vocal-instrumentale ale timpului, iar deasupra tuturor, aproape vizibil - un nor de parfum, imprastiat printre frunze, de usoara adiere a serii

..........

Nu cumva sa-l asculti pe Charles Aznavour, seara tarziu, cand ti se prefigureaza o insomnie chinuitoare. Nici chiar din greseala. Cd-uri, casete, discuri - unde-i apare fizionomia zambareata - toate, ca mijloc de precautie, ti le ascunzi din timp, in cele mai potrivite locuri pentru uitare, altfel, neinclestat de mana cuiva sau de vreo privire, sa nu cazi ca o hartie in focul melancoliei, dar daca tot ti se intampla asta, nu te impotrivi, uita-te pe geam sa vezi, ca pe strada, tulburata doar de cateva ecouri indepartate, umbla incet, ca la o promenada de Seurat, toti oamenii pe care ii iubesti si cei care te iubesc, dar tu nu stii

..........

Sala discurilor de vinil, din biblioteca nationala din Chisinau, nu ar fi asa ademenitoare, daca nu ar avea ferestrele uriase, prin care se vad, de la radacini pana-n varfuri, cativa platani batrani, de-o parte si alta a strazii, printre ramuri - un monument statuar a lui Alecsandri, vazut din spate pe un soclu inalt, dinspre umarul lui stang, peste drum - o statie de troleibuze, mereu animata, teatrul Licurici, in forma de fagure arhitectural optzecist si doua cladiri de pe la inceputul secolului trecut, in care si-au gasit locul muzeele de istorie a neamului si cel al artei plastice. Inauntru; doua camere, plus una nevazuta, cu mii de discuri pe rafturi. In cea, in care imi petrec multe dupa-amiezi minunate - o masa lunga in forma de T, cu partea de sus lipita de geam, pe ea, aranjate simetric - 10 picup-uri vechi, de productie sovietica, si casti tot de pe atunci, dulapul-cartoteca e intins pe tot perimetrul incaperii si undeva in colt - nelipsitul ficus, iar eu, in acest decor - fericit deplin, cu castile pe urechi si cu barbia sprijinita in palme, privesc pe geam cum se intuneca... de exemplu: Dionne Warwick se potriveste cu ninsoarea lina in lumina felinarelor, Berlioz - cu aparitia inspaimantatoare a unui Mercedes 600 SEL negru, folclorul georgian - bun pentru nelinistile sentimentale, iar spatiul zgariat dintre melodii - pentru inchipuiri

..........

Azi - cam frig, pe geam - cateva picaturi de ploaie improscate de vant, frunzisul copacilor - agitat, iar sub el, pe trotuare, nici tipenie. La televizor, reporterii zgribuliti relateaza despre capriciile vremii si din alte parti, revoltati parca, de nedreptatea divina ce li s-a facut. Nu din a lor, ci din a mea revolta, scurta si incerta, apoi ascunsa dupa ganduri mai bune, deduc urmatoarele: da, e cea mai frumoasa zi a anului, asa cu cerul ei umbrit de nori, daca Dumnezeu a hotarat asta, nu am cum sa vad altfel, doar ca mintea-mi acum, din reflex, incearca sa puna accent pe frumos, intr-un sens climateric, deci relativ, acoperindu-l pe cel mai important si daca tot s-a intamplat sa fie frig, chiar nu sufar de inadaptabilitate - nu sunt mare boier; ma voi imbraca mai gros, voi bea un pahar cu vin si voi toarce lenes ca un motan, gandind-negandind la ce mai am de facut

..........

Prin anul doi, vestea ca m-am tuns ca fierarul Vakula, a cutreierat caminul in cateva ore.
Coafurii i se spunea “ceaunel”, deoarece era tuns circular, doar parul ce iesea de sub un ceaun, pus in prealabil pe capul omului, deci - foarte simpla si de aici, populara mult timp prin mediile rustice, pentru ca nu necesita nicio experienta din partea celui cu foarfeca si briciul, iar pentru celalalt - prea multa rabdare pana se vedea tuns.
In primele zile, ferindu-ma de efectul pe care l-ar fi putut avea acest neastampar asupra celor fara lacat la gura, am purtat un fes, pe care il scoteam doar atunci, cand anturajul imi parea lipsit de ostilitati, iar dupa aceea, cand m-am obisnuit cu cele mai colorate comentarii, am renuntat definitiv la el.
In zilele urmatoare, mandru de propriul curaj in fata acestui experiment imagistic, am colindat fara motiv, incolo-incoace, centrul orasului, tantos ca un paun, pana cand am intalnit cativa baieti de la temuta facultate de educatie fizica, necrutatori din fire si care, neavand timp sau, mai degraba, posibilitate sa inteleaga manifestul meu antisocial, dupa cativa pumni tintiti unde trebuie, m-au sfatuit, pentru binele meu bineinteles, sa ma tund foarte scurt, omeneste.
Dimineata, din nou cu fesul pe cap, am intrat intr-o frizerie laturalnica.

..........

Cateodata, competitiile raionale de lupta libera (tranta), se desfasurau pe scena casei de cultura din satul nostru. Patratul celor 50 de saltele din sala de sport, nu putea fi reprodus pe scena, din cauza dimensiunilor ei, insa unul de 32-a, incapea numai bine. In spate - loc doar pentru masa arbitrilor si lipit de ea, podiumul pentru invingatori. Duminica dimineata, in fata casei de cultura, erau scoase boxele. Muzica inunda o buna parte din sat, ca de sarbatoare. Printre spectatori, rude apropiate ale luptatorilor nostri, flacai, fete mari, cateva babe si multi gura-casca, toti asezati frumos pe scaune. Pe scena, incalciti intr-un ghem, luptatorii se rostogoleau dintr-o margine in alta a patratului...

Iata o forma de spectacol teatral modern, pe care antrenorul si directorul casei de cultura, au intuit-o candva, la o tigara, fara sa fi auzit de viziunile lui Kantor si Grotowsky despre aceasta arta