..........

intr-o dimineata frumoasa de toamna, Sokurov si Arabov, hotarasc sa se intalneasca intr-o cafenea cocheta, situata undeva prin centrul Petersburgului. Sokurov ajunge mai devreme, gaseste loc la o masuta langa fereastra, roaga sa i se aduca micul dejun si asteapta, contempland zborul melancolic al frunzelor. la capatul strazii apare Arabov, imbracat in pardesiul atemporal preferat, in buzunarul interior al caruia, dupa toate probabilitatile, se afla ultimul scenariu la care lucreaza de cateva luni. ajuns inauntru, gaseste ca ar fi potrivita o remarca despre culoarea imbatatoare a aleilor strabatute adineaori, si o rosteste, comanda o cafea, doua croissante cu unt si intr-adevar, scoate din buzunarul amintit mai sus, un teanc de hartii trecute prin masina de scris ... действие происходит в Бухаресте, в обычной однокомнатной квартире из которой виден серый переулок. наш герой находится на одном шаге от безвозвратнной депрессии... dupa jumatate de ora, in care linia lecturii e intretaiata de cateva pauze meditative, cei doi observa, ca scenariul necesita modificari substantiale si hotarasc sa se intalneasca tot acolo, peste o luna, intr-o dimineata posomorata de toamna

..........

niciodata nu am avut un curaj rectiliniu, ca o raza din lumina unei explozii, asa cum ar trebui sa fie el definit, ci m-am apropiat de obstacole, pe o linie incalcita si intrerupta pe alocuri de fuga spre adapostul sofismelor, menite sa-mi recladeasca urgent parerea buna de sine, nici nu am trait vreodata prima emotie - autentica, cea care contureaza motivele aparitiei lui, ci mi-e cunoscuta numai disperarea, ca incep sa alunec spre o lasitate ireversibila. abia aici se trezeste curajul meu, insa recuperarea pozitiei pierdute, inapoi spre punctul initial hotarator, consuma exact timpul, care nu-mi ajunge pentru a savarsi o fapta eroica

..........

urc in troleibuzul 86 spre gara de nord si constat, ca ma aflu in plin proces de uniformizare cu cei cativa cetateni mohorati ce au ales aceeasi directie. gata! penajul stralucitor si neted, care-mi impodobea altadata pieptul si umerii, s-a decolorat, privirea, in care viitorul licarea ca o revolutie, s-a stins si gandurile-mi curg in albia lor, fara sa se mai reverse vreodata. port un model de caciula specific varstei a treia, un ilic calduros, ghetele-mi sunt pline de praf si tin in mana o punga de plastic, in care am cateva lucruri. cu coada ochiului caut febril un loc langa geam, iar in imaginatie staruie o farfurie cu supa de cartofi si un televizor deschis la un talkshow politic. cam atat

..........

..........

..........

Stiati ca, unitatea de masura a iubirii pentru Eminescu, este o lacrima, recunoscuta oficial drept etalon si se gaseste in Republica Moldova, in sediul Casei Scriitorilor din Chisinau, intr-un cub de sticla, inchis ermetic, pentru a-i evita evaporatia si e pazita, precum un rar diamant, de o usa grea metalica si cu randul - de cativa poeti in stare de ebrietate, purtand cateun cuvant ascutit la cingatoare. E prezentata publicului larg, o singura data pe an, la 15 ianuarie, dar replici fidele din sticla ale lacrimii, se pot gasi oricand, la standul de suvenire din institutie

..........

Nu demult, prins in graba unei lucrari, descopar ca-mi mai trebuie banda dublu adeziva, suruburi cu piulite cat mai mici, dar si felurite scandurele. Pana la Mr. Bricolage sunt vreo 2 km si hotarasc, in timp ce-mi leg strans sireturile, sa-i parcurg pe jos. Cobor in fuga scarile. Perspectiva drumului acesta ma intristeaza, dar si mai mult, cea a oboselii ulterioare, chiar acum, cand fiecare strop de energie mi-e folositor. Deschid usa blocului, traversez pe diagonala strada, iar cand privirea-mi nu cauta altceva decat drumul inainte, observ intamplator cerul si, urias cat jumatatea boltii, un nor de o frumusete coplesitoare - luminat dedesubt, de razele soarelui gata sa apuna, pana ce culorile trec prin nuante nelumesti si ajung la plumburiul din mijloc, apoi mai sus, spre coama luminata subtire, intens, intocmai ca in picturile vechi olandeze si imediat, o mare bucurie ma cuprinde. Catharsis!!!... ma gandesc...sau i-as putea zice si fericire, daca nu as banui un mecanism explicabil, in spatele acestui zdruncin, pe cand fericirea e rezultatul unui proces launtric prea straniu, ca sa starui asupra lui... privesc frumusetea acestui nor, dar usa fiintei mele se deschide pentru aceasta stralucitoare invazie, doar dupa ce mintea-mi gaseste prin depozitul memoriei vizuale, o referinta din istoria picturii bunaoara, creata magistral de mana cuiva si in compozitia careia se gaseste un nor asemanator...aaa... deci abia atunci, cand norul real, coincide ca un cifru de seif, cu norul pictat, clasificat de vreun teoretician, drept etalon estetic, se poate produce o bucurie de-o asemenea intensitate... hm, dar daca in timpul efortului comparativ, mintea mea nu ar gasi vreo referinta strecurata in timpul unui curs oarecare si nu ar primi nicio confirmare teoretica, ca norul pe care-l privesc acum, este intr-adevar magnific?... sau... daca frumusetea acestui nor, nu ar fi redirectionata astfel, oare as simti ceea ce simt acum?... ma trezeste zornaitul strident al unui tramvai... Trebuie sa grabesc pasul... imi zic