..........

Stiati ca, unitatea de masura a iubirii pentru Eminescu, este o lacrima, recunoscuta oficial drept etalon si se gaseste in Republica Moldova, in sediul Casei Scriitorilor din Chisinau, intr-un cub de sticla, inchis ermetic, pentru a-i evita evaporatia si e pazita, precum un rar diamant, de o usa grea metalica si cu randul - de cativa poeti in stare de ebrietate, purtand cateun cuvant ascutit la cingatoare. E prezentata publicului larg, o singura data pe an, la 15 ianuarie, dar replici fidele din sticla ale lacrimii, se pot gasi oricand, la standul de suvenire din institutie

..........

Nu demult, prins in graba unei lucrari, descopar ca-mi mai trebuie banda dublu adeziva, suruburi cu piulite cat mai mici, dar si felurite scandurele. Pana la Mr. Bricolage sunt vreo 2 km si hotarasc, in timp ce-mi leg strans sireturile, sa-i parcurg pe jos. Cobor in fuga scarile. Perspectiva drumului acesta ma intristeaza, dar si mai mult, cea a oboselii ulterioare, chiar acum, cand fiecare strop de energie mi-e folositor. Deschid usa blocului, traversez pe diagonala strada, iar cand privirea-mi nu cauta altceva decat drumul inainte, observ intamplator cerul si, urias cat jumatatea boltii, un nor de o frumusete coplesitoare - luminat dedesubt, de razele soarelui gata sa apuna, pana ce culorile trec prin nuante nelumesti si ajung la plumburiul din mijloc, apoi mai sus, spre coama luminata subtire, intens, intocmai ca in picturile vechi olandeze si imediat, o mare bucurie ma cuprinde. Catharsis!!!... ma gandesc...sau i-as putea zice si fericire, daca nu as banui un mecanism explicabil, in spatele acestui zdruncin, pe cand fericirea e rezultatul unui proces launtric prea straniu, ca sa starui asupra lui... privesc frumusetea acestui nor, dar usa fiintei mele se deschide pentru aceasta stralucitoare invazie, doar dupa ce mintea-mi gaseste prin depozitul memoriei vizuale, o referinta din istoria picturii bunaoara, creata magistral de mana cuiva si in compozitia careia se gaseste un nor asemanator...aaa... deci abia atunci, cand norul real, coincide ca un cifru de seif, cu norul pictat, clasificat de vreun teoretician, drept etalon estetic, se poate produce o bucurie de-o asemenea intensitate... hm, dar daca in timpul efortului comparativ, mintea mea nu ar gasi vreo referinta strecurata in timpul unui curs oarecare si nu ar primi nicio confirmare teoretica, ca norul pe care-l privesc acum, este intr-adevar magnific?... sau... daca frumusetea acestui nor, nu ar fi redirectionata astfel, oare as simti ceea ce simt acum?... ma trezeste zornaitul strident al unui tramvai... Trebuie sa grabesc pasul... imi zic