joi, 19 iunie 2008

..........

Stiati ca, unitatea de masura a iubirii pentru Eminescu, este o lacrima, recunoscuta oficial drept etalon si se gaseste in Republica Moldova, in sediul Casei Scriitorilor din Chisinau, intr-un cub de sticla, inchis ermetic, pentru a-i evita evaporatia si e pazita, precum un rar diamant, de o usa grea metalica si cu randul - de cativa poeti in stare de ebrietate, purtand cateun cuvant ascutit la cingatoare. E prezentata publicului larg, o singura data pe an, la 15 ianuarie, dar replici fidele din sticla ale lacrimii, se pot gasi oricand, la standul de suvenire din institutie

marți, 17 iunie 2008

..........

Nu demult, prins in graba unei lucrari, descopar ca-mi mai trebuie banda dublu adeziva, suruburi cu piulite cat mai mici, dar si felurite scandurele. Pana la Mr. Bricolage sunt vreo 2 km si hotarasc, in timp ce-mi leg strans sireturile, sa-i parcurg pe jos. Cobor in fuga scarile. Perspectiva drumului acesta ma intristeaza, dar si mai mult, cea a oboselii ulterioare, chiar acum, cand fiecare strop de energie mi-e folositor. Deschid usa blocului, traversez pe diagonala strada, iar cand privirea-mi nu cauta altceva decat drumul inainte, observ intamplator cerul si, urias cat jumatatea boltii, un nor de o frumusete coplesitoare - luminat dedesubt, de razele soarelui gata sa apuna, pana ce culorile trec prin nuante nelumesti si ajung la plumburiul din mijloc, apoi mai sus, spre coama luminata subtire, intens, intocmai ca in picturile vechi olandeze si imediat, o mare bucurie ma cuprinde. Catharsis!!!... ma gandesc...sau i-as putea zice si fericire, daca nu as banui un mecanism explicabil, in spatele acestui zdruncin, pe cand fericirea e rezultatul unui proces launtric prea straniu, ca sa starui asupra lui... privesc frumusetea acestui nor, dar usa fiintei mele se deschide pentru aceasta stralucitoare invazie, doar dupa ce mintea-mi gaseste prin depozitul memoriei vizuale, o referinta din istoria picturii bunaoara, creata magistral de mana cuiva si in compozitia careia se gaseste un nor asemanator...aaa... deci abia atunci, cand norul real, coincide ca un cifru de seif, cu norul pictat, clasificat de vreun teoretician, drept etalon estetic, se poate produce o bucurie de-o asemenea intensitate... hm, dar daca in timpul efortului comparativ, mintea mea nu ar gasi vreo referinta strecurata in timpul unui curs oarecare si nu ar primi nicio confirmare teoretica, ca norul pe care-l privesc acum, este intr-adevar magnific?... sau... daca frumusetea acestui nor, nu ar fi redirectionata astfel, oare as simti ceea ce simt acum?... ma trezeste zornaitul strident al unui tramvai... Trebuie sa grabesc pasul... imi zic

marți, 20 mai 2008

..........

In librarie. Standul cu carti despre succesul in viata si afaceri, imi aduce aminte de o intamplare recenta - Meeting. Luni, la 11 - ora este convenabila pentru toata lumea. Cafeaua umple cu energie fiecare replica: intrebari despre weekend-ul abia trecut, cuvinte apreciative la adresa unui tricou cu imprimeu nemaivazut, iar glumele alcatuite in graba, amana cat se poate de mult, inceputul unei zile de lucru, plictisitoare ca toate celelalte. Cu mainile incrucisate si privirea urmarind fuga unui gandacel pe masa, astept sa se consume vesela parte introductiva... Aaaa, foarte frumos a iesit lucrarea, nu ma satur s-o privesc, imi zice mieros “moderatorul” acestei intalniri... chiar ne bucuram c-o sa lucram iar impreuna... Elanul laudativ pare sa nu-i treaca si deodata, schimband tonul pe un registru grav si nerabdator, intreaba... Iti place scenariul pe care l-am ales noi? Cat timp ti-ar lua?... Macar asa, orientativ?... Toate privirile, indreptate spre mine, tradeaza asteptarea unui raspuns precis, formulat repede si fara ocolisuri... Aha! Alt siretlic cules dintr-o cartulie... ma gandesc... mai intai, insisti pe lauda excesiva si oarecum neintemeiata, cu scopul de a ma imobiliza intr-un spatiu proiectat de tine, ca apoi, raspunsurile mele rotunjite de autocenzura si rostite in forma asta, in aer, sa ramana drept invariabile, iar frumusica de langa tine, sa le noteze repede in caietul de sarcini sau, daca spun direct, ca scenariul e prost, atunci vei crede, laolalta cu toti ceilalti, ca am devenit infatuat, pe masura ce mi-ai confirmat, atat de staruitor, reusita primei lucrari si nicidecum, ca scenariul acesta are vreun cusur, dar nu-ti voi da prilej pentru aceasta satisfactie... - Pot sa va ajut cu ceva?... aud o voce subtirica.... Da, caut ghidul turistic al Siriei!... Urmati-ma, va rog!

duminică, 18 mai 2008

.........

Pe la mijlocul lui iunie, de pe rafturile galanteriei din centru, dispareau pe rand, toate parfumurile barbatesti cu nume consacrate de seducatori rusi “Sasha” si “Aliosha”, sampoanele mai frumos mirositoare, periutele de dinti, oglinjoarele si pieptenii - tot ce insemna, in acceptiunea flacailor ramasi in sat, cheia sau daca nu, macar o punte spre inima unei femei. Oferta magazinului era insa redusa pentru cei de la facultati sau pentru cei ce colindau cu trenul nemarginitul teritoriu sovietic, acumuland neverosimile experiente cu femei de toate neamurile si stiind, ca acestea apreciau foarte mult stilul, isi cumparau in drum spre casa, blugi si adidasi de firma, si cateun parfum strain, iar daca inceputul verii ii prindea in sat, mergeau pana la Bender sau Chisinau pentru innoirea vestimentara, astfel, ultima sambata din iunie, la club, atat pentru astia, cat si pentru ceilalti, devenea prilej de prezentare a stilului personal ales: de la camasi inflorate si descheiate de la gulere in jos, cu 3 sau chiar 4 nasturi, pantaloni evazati, prinsi in curele soldatesti, pantofi cu toc, pieptanaturi cu carare pe mijloc, la frizuri de nou tip, adidasi bulgaresti, ginsi “Rifle” sau “Avis”, cu buzduganele la fermoare si tricouri, pe care se citeau mandru, numele unor formatii vocal-instrumentale ale timpului, iar deasupra tuturor, aproape vizibil - un nor de parfum, imprastiat printre frunze, de usoara adiere a serii

sâmbătă, 10 mai 2008

..........

Nu cumva sa-l asculti pe Charles Aznavour, seara tarziu, cand ti se prefigureaza o insomnie chinuitoare. Nici chiar din greseala. Cd-uri, casete, discuri - unde-i apare fizionomia zambareata - toate, ca mijloc de precautie, ti le ascunzi din timp, in cele mai potrivite locuri pentru uitare, altfel, neinclestat de mana cuiva sau de vreo privire, sa nu cazi ca o hartie in focul melancoliei, dar daca tot ti se intampla asta, nu te impotrivi, uita-te pe geam sa vezi, ca pe strada, tulburata doar de cateva ecouri indepartate, umbla incet, ca la o promenada de Seurat, toti oamenii pe care ii iubesti si cei care te iubesc, dar tu nu stii

luni, 28 aprilie 2008

..........

Sala discurilor de vinil, din biblioteca nationala din Chisinau, nu ar fi asa ademenitoare, daca nu ar avea ferestrele uriase, prin care se vad, de la radacini pana-n varfuri, cativa platani batrani, de-o parte si alta a strazii, printre ramuri - un monument statuar a lui Alecsandri, vazut din spate pe un soclu inalt, dinspre umarul lui stang, peste drum - o statie de troleibuze, mereu animata, teatrul Licurici, in forma de fagure arhitectural optzecist si doua cladiri de pe la inceputul secolului trecut, in care si-au gasit locul muzeele de istorie a neamului si cel al artei plastice. Inauntru; doua camere, plus una nevazuta, cu mii de discuri pe rafturi. In cea, in care imi petrec multe dupa-amiezi minunate - o masa lunga in forma de T, cu partea de sus lipita de geam, pe ea, aranjate simetric - 10 picup-uri vechi, de productie sovietica, si casti tot de pe atunci, dulapul-cartoteca e intins pe tot perimetrul incaperii si undeva in colt - nelipsitul ficus, iar eu, in acest decor - fericit deplin, cu castile pe urechi si cu barbia sprijinita in palme, privesc pe geam cum se intuneca... de exemplu: Dionne Warwick se potriveste cu ninsoarea lina in lumina felinarelor, Berlioz - cu aparitia inspaimantatoare a unui Mercedes 600 SEL negru, folclorul georgian - bun pentru nelinistile sentimentale, iar spatiul zgariat dintre melodii - pentru inchipuiri

duminică, 27 aprilie 2008

..........

Azi - cam frig, pe geam - cateva picaturi de ploaie improscate de vant, frunzisul copacilor - agitat, iar sub el, pe trotuare, nici tipenie. La televizor, reporterii zgribuliti relateaza despre capriciile vremii si din alte parti, revoltati parca, de nedreptatea divina ce li s-a facut. Nu din a lor, ci din a mea revolta, scurta si incerta, apoi ascunsa dupa ganduri mai bune, deduc urmatoarele: da, e cea mai frumoasa zi a anului, asa cu cerul ei umbrit de nori, daca Dumnezeu a hotarat asta, nu am cum sa vad altfel, doar ca mintea-mi acum, din reflex, incearca sa puna accent pe frumos, intr-un sens climateric, deci relativ, acoperindu-l pe cel mai important si daca tot s-a intamplat sa fie frig, chiar nu sufar de inadaptabilitate - nu sunt mare boier; ma voi imbraca mai gros, voi bea un pahar cu vin si voi toarce lenes ca un motan, gandind-negandind la ce mai am de facut

joi, 17 aprilie 2008

..........

Prin anul doi, vestea ca m-am tuns ca fierarul Vakula, a cutreierat caminul in cateva ore.
Coafurii i se spunea “ceaunel”, deoarece era tuns circular, doar parul ce iesea de sub un ceaun, pus in prealabil pe capul omului, deci - foarte simpla si de aici, populara mult timp prin mediile rustice, pentru ca nu necesita nicio experienta din partea celui cu foarfeca si briciul, iar pentru celalalt - prea multa rabdare pana se vedea tuns.

In primele zile, ferindu-ma de efectul pe care l-ar fi putut avea acest neastampar asupra celor fara lacat la gura, am purtat un fes, pe care il scoteam doar atunci, cand anturajul imi parea lipsit de ostilitati, iar dupa aceea, cand m-am obisnuit cu cele mai colorate comentarii, am renuntat definitiv la el.
In zilele urmatoare, mandru de propriul curaj in fata acestui experiment imagistic, am colindat fara motiv, incolo-incoace, centrul orasului, tantos ca un paun, pana cand am intalnit cativa baieti de la temuta facultate de educatie fizica, necrutatori din fire si care, neavand timp sau, mai degraba, posibilitate sa inteleaga manifestul meu antisocial, dupa cativa pumni tintiti unde trebuie, m-au sfatuit, pentru binele meu bineinteles, sa ma tund foarte scurt, omeneste.
Dimineata, din nou cu fesul pe cap, am intrat intr-o frizerie laturalnica.

luni, 14 aprilie 2008

..........

Cateodata, competitiile raionale de lupta libera (tranta), se desfasurau pe scena casei de cultura din satul nostru. Patratul celor 50 de saltele din sala de sport, nu putea fi reprodus pe scena, din cauza dimensiunilor ei, insa unul de 32-a, incapea numai bine. In spate - loc doar pentru masa arbitrilor si lipit de ea, podiumul pentru invingatori. Duminica dimineata, in fata casei de cultura, erau scoase boxele. Muzica inunda o buna parte din sat, ca de sarbatoare. Printre spectatori, rude apropiate ale luptatorilor nostri, flacai, fete mari, cateva babe si multi gura-casca, toti asezati frumos pe scaune. Pe scena, incalciti intr-un ghem, luptatorii se rostogoleau dintr-o margine in alta a patratului...

Iata o forma de spectacol teatral modern, pe care antrenorul si directorul casei de cultura, au intuit-o candva, la o tigara, fara sa fi auzit de viziunile lui Kantor si Grotowsky despre aceasta arta

vineri, 11 aprilie 2008

..........

In coltul camerei, asezat in fotoliu, Nicolai Grigorievici, cu o caciula aspra de nutrie pe cap si imbracat intr-o suba sintetica neagra, picior peste picior, cu cizme ascutite cu tocuri inalte, inmuiate nu demult in noroi, fuma o tigara. Lumina palida ce-i cadea din spate, mustatile lui impresionante in potcoava, replicile rare, tusite prin pacla deasa de fum, faceau dificila sau chiar imposibila luarea examenului de auz muzical. Ia trage un scaun langa masuta asta si sa vedem daca simti tu ritmica, zise el, stingandu-si tigara de calorifer si cu un gest elegant de filarmonica, scoase din buzunarul interior al subei un creion. Ridica degetul aratator in sus, isi lua aer in piept si examenul incepu. bocani de cateva ori cu creionul in masuta ca in alfabetul morse, impartind sunetele, cand in grupuri mici, cand solitare, astfel incat sa semene cu o melodie si imi ceru sa reproduc totul intocmai. Tic, tic... tic......tic, tic, tic... Apoi, mana lui, in cautarea unor combinatii mai complicate, incepu sa semene cu o masina de cusut

marți, 8 aprilie 2008

..........

Adormi chiar in timp ce o masina mica incerca sa-i depaseasca si prin urmare, nu mai afla niciodata deznodamantul acestei intreceri. Mai intai simti un miros de ars, apoi un murmur venit din spatele banchetelor, in care deslusi cateva cuvinte grele si se trezi. Autobuzul scoase un sunet ruginit, si cu toate miscarile deosebit de repezi ale soferului, se opri. dupa cateva clipe porni din nou, dar cu o viteza mica, tanguitoare spre varful dealului. acum, dupa ce se trezi bine, vazu ca erau de doua ori mai multi oameni si asa cum a fost invatat la scoala, cauta cea mai in varsta femeie sa-i ofere locul , dar nu gasi asa ceva si se multumi in sinea lui cu aceasta situatie. Privi in geam si-si vazu in varful capului in smoc razlet, il netezi de cateva ori pana acesta se lasa lipit de celelalte suvite, cauta daca valizele sunt la locul lor si dupa ce facuse alte cateva miscari necesare unei treziri complete, cazu intr-un gand lung si bland, asa cum sunt toate gandurile, cand mergem dintr-un punct in altul, cu vreun mijloc de transport mai lenes. privi linia orizonului cum se incovoaie sub lumina diminetii, copacii de pe marginea soselei inveliti intr-un puf de bruma si apoi gandurile ii fugira spre casa, de unde chiar acum pleca, zabovi asupra despartirii de cei dragi, cum privi in urma, pana ce ei se facusera cat un punct, apoi isi aminti rugaciunea, de fiecare data alta si negasita prin nicio carte si din nou chipuri, cand mai clare, cand mai difuze, ramanand in urma, precum copacii de pe margine

luni, 7 aprilie 2008

..........

scriu foarte incet, ochind cu fiecare cuvant urechea unui ac si stiu, ca nu e pentru mine indeletnicirea asta: nu am a spune multe lucruri noi si nu am puterea si rabdarea, macar de a le rasuci pe cele vechi, ca sa para noi si sper, spunand asta, sa nu cad in vreo capcana invizibila la acest moment

sâmbătă, 5 aprilie 2008

..........

plimbarile mele circulare prin cartier, din aproape fiecare seara, obligatorii, de parca as fi stapanul unui caine imaginar, imi scot la iveala, prin amintirile racapitulative, ultimele discutii telefonice, sa zicem, pentru inevitabila analiza amanuntita a celor spuse, cateva pareri de rau, acumulate haotic peste zi, poate cateva multumiri de sine, strecurate sfios spre suprafata si multe-multe alte ganduri, care-mi impestriteaza fara voie mintea, apoi, prin nu stiu ce minune, incep a serpui in adanc, acolo unde amintirile nu se mai numesc amintiri, ci nostalgii se numesc